Concluzii audiență Primărie 28 martie 2017

Dragi vecini,

Astăzi a avut loc audiența colectivă programată în numele Inițiativei pentru Bragadiru, la care au participat 20 de locuitori ai cartierelor noi, iar discuția a durat aproape 2 ore.

Pentru că nu am primit răspuns la solicitarea de informații publice privind stadiul lucrărilor proiectelor de investiții cuprinse în bugetul pe anul 2016, astăzi am cerut răspunsuri clare despre aceste proiecte și am aflat că nu au fost colectate sumele previzionate, că unele nu se vor mai face, altele vor avea întârzieri, și puține vor începe în scurt timp.

  1. Constructie „scoala gimnaziala cu 28 sali de clase , 10 laboratoare, cabinete, spatii activitati aplicative si program prelungit tip after-school in orasul bragadiru, jud. Ilfov” in valoare de  4.500.000 lei, – încep lucrările în aprilie
  2. Constructie „gradinita cu 6 grupe-180 locuri si program prelungit in orasul bragadiru, judetul Ilfov” in valoare de 400.000 lei, – încep lucrările într-o săptămână
  3. Achizitie teren pentru gradinita in cartierul Independentei in valoare de 200.000 lei, – nu s-a făcut nimic în acest sens în 2016 din cauza lipsei banilor și nici nu este în plan pentru 2017
  4. Constructie gradinita in cartierul Independentei in valoare de 500.000 lei,- nu s-a făcut nimic în acest sens în 2016 din cauza lipsei banilor și nici nu este în plan pentru 2017
  5. Pietruire strazi in valoare de 1.500.000 lei, – nu au avut lista străzilor la dispoziție, dar o voi cere din nou
  6. Asfaltare strazi in valoare de 18.106.852 lei, – licitația este în faza de contestații, pe 15 martie Primăria a transmis punctele de vedere privind cei 2 contestatori, în funcție de finalizarea procedurii de atribuire a contractului nu avem un termen de începere a asfaltării
  7. Trotuare Leroy Merlin – str. Cristalului, Prel. Ghencea – Str. Maracineni, Str. Smardan – Str. Draganului, in valoare de 600.000 lei, – Pe Prelungirea Ghencea nu se va face momentul nimic, dar pe partea dreaptă de la podul de centură până la intrarea în București se va face trotuar în acest an
  8. Iluminat trotuare Prel. Ghencea – Str. Maracineni si Leroy Merlin – Str. Cristalului in valoare de 47.000 lei,
  9. Pasarela montaj cu lift la scoala nr. 1, – este în stadiul de montare
  10. Achizitie teren loc de joaca in cartierul Independentei in valoare de 500.000 lei. – nu au găsit un teren adecvat ca locație, dimensiunea de 1500 mp, așa că vor relua proiectul în 2017 și ne-au invitat să venim noi cu propuneri!

În ceea ce privește asfaltarea se naște însă disputa: asfaltăm înainte să introducem rețeaua de apă – canal? Simțul normalității ne spune să avem întâi conductele de apă – canal și apoi să asfaltăm, ca să nu spargem asfaltul. Numai că proiectul celor de la SC APA CANAL ILFOV SA întârzie și este foarte posibil ca nici în acest an să nu înceapă lucrările, iar în momentul în care încep nu există nicio garanție că vor începe în Bragadiru și nu în altă localitate, ei derulând un proiect la nivel de județ. La acest moment se va bugeta un studiu de fezabilitate pentru străzile cu probleme privind deversarea apei pluviale pentru a determina care sunt cele mai bune soluții. De asemenea, nu se va face nicio pietruire pe străzile care sunt incluse în proiectul de asfaltare. Am solicitat și va fi inclusă în asfaltare ca prioritate și bucata de pe str. Speranței care iese în rondul de la Leroy Merlin, precum și trotuarul pe partea dreaptă de la centură la intrarea în București.

În ceea ce privește fluidizarea traficului pe rutele de intrare – ieșire din cartiere a fost comandat un studiu de circulație către Poliția Rutieră pentru a lua o decizie, inclusiv în privința stabilirii regimului drumurilor cu sens unic, dar și pentru strabilirea traseului a noi rute de acces. Avem promisiunea că în acest an vor începe lucrările la ruta Str. Alunului – Str. Toamnei- Str. Iernii – Str. Ghidiceni – Str. Jadului cu ieșire sub podul de deasupra centurii și la ruta Str. Crișul Repede – Str. Celofibrei cu ieșire în Șoseaua Alexandria. De asemenea, Primărie are în vedere o pasarelă la granița dintre Măgurele și Bragadiru, în dreptul gării Vârteju care să iasă în Șoseaua București – Măgurele. Str. Dantelei va fi decopertată azi, fiind în garanție va fi reasfaltată fără sume suplimentare. Am mai solicitat montarea unor panouri de identificare a cartierelor noi cu harta acestora pentru o bună deplasare și loc de afișaj public.

În ceea ce privește transportul în comun, soluția este ca după expirarea contractelor de transport, Primăria să condiționeze aprobarea unei noi autorizații de introducerea unei rute care să treacă prin Cartierul Independenței pe Str. Monumentului – Str. Libertății – Str. Smârdan. Pentru ruta autobuzului 302 nu va interveni, deoarece nu are niciun merit Primăria în introducerea liniei în cartierul Fortuna, dar a susținut în discuții cu dna Primar al capitalei ca 439 să aibă stații și în Bragadiru și ca 185 să fie prelungit pe Str. Dantelei. În acest sens, vom adresa și noi o petiție la RATB pentru a primi un răspuns oficial. Noi i-am propus primarului soluții pentru eficientizarea liniei 438 pentru a nu mai fi doar o gaură în bugetul local.

În ceea ce privește gospodărirea terenurilor, Poliția Locală este responsabilă de constatarea situației, iar noi ne-am asumat să facem o sesizare cu poze și adrese ale terenurilor neîngrijite. Legat de activitatea de curățenie desfășurată de SALSERV am aflat că sunt probleme de infrastructură, aceștia neavând capacitatea tehnică de a face colectarea selectivă a gunoaielor, dar Primarul ne-a promis că la discuția cu reprezentanții lor de joi, 30 martie, vor discuta atât despre acțiunea noastră de curățenie, cât și despre posibilitatea ca pe viitor să fie puse în cartier pubele mari de colectare selectivă pentru ca cetățenii să depoziteze deșeurile reciclabile. Avem promisiunea că ne putem baza pe sprijinul autorităților publice locale pentru acțiunea de curățenie din 8 aprilie 2017. Privind deșeurile rezultate din construcție, Primarul ne-a sugerat să facem reclamație la Salserv pentru dezvoltatorii care sunt obligați să aibă contract de ridicare a deșeurilor.

Pentru problemele uzuale privind câinii, iluminatul public, vidanjarea sunați la secretariatul Primăriei 021.448.0795 și lucrurilor se vor rezolva.

Vecinii de pe străzile dintre Șoseaua Alexandriei – Str. Diamantului – Str. Safirului care nu au acces la rețeaua electrică de mai bine de 3 ani vor mai avea o discuție mâine cu Primarul pentru a găsi o soluție/

Vecinii din Cartierul Latin au mai rămas pentru a discuta probleme punctuale privind construirea unui nou bloc.

Mâine, dna Secretar ne-a promis că vom avea proiectul de buget local și planul de investiții pe site. În funcție de datele din acesta, voi face o propunere de proiecte de investiții care să fie incluse. Știm de astăzi că unele dintre ele vor fi refuzate pentru că nu sunt bani suficienți, din cele 20 milioane lei, 12 milioane lei costă cheltuielile salariale, doar 8 milioane lei rămânând pentru investiții.

Voi reveni cu propunerea de buget după ce voi citi proiectul.

Cu stimă,

Teodora Desagă

Inițiativa pentru Bragadiru

 

 

4 thoughts on “Concluzii audiență Primărie 28 martie 2017

  1. Buna ziua ,
    Vreau sa imi cumpar un apartament in strada Safirului!
    Va rog frumos credeti ca ati putea sa imi spuneti problemele care le-as intampina in aceea zona?
    Gen cu canalizarea,iluminatul ….!Adica as vrea sa stiu daca pot sa imi cumpar linistita acest apartament ,fara sa intampin dupa ,multe probleme cu traiul pe acolo?!
    Va multumesc !

  2. Am vazut ca spuneti mai sus in rubrica scrisa de dv,ca pe strada Safirului nu ar exista curent electric de 3 ani!?
    Sunt in faza de demarare a cumparari unui apartament in blocul facut pe strada Safirului .
    Acuma stau si ma gandesc daca exista sigur curent electric sau nu ,sau daca v-a fi bransat blocul in scurt timp la curent electric!!!???
    Ce puteti sa imi spuneti?
    Aveti idee daca v-a fi strada bransata la curent electric curand,eu urmand sa preiau acest apartament undeva la data de 8 august.
    Va multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *