• 0724.959.100
  • consilier@bragadirumeu.ro
  • Bragadiru, Ilfov
Administratie locala
Raport de activitate 2020

Raport de activitate 2020

Stimați locuitori ai Orașului Bragadiru,

Vin în fața dumneavoastră, ca în fiecare an, cu un raport de activitate pe anul trecut, așa cum avem obligația legală conform art. 225 alin. (2) din OUG nr. 57/2019 Codul Administrativ.

Anul 2020 a fost un an complicat pentru fiecare dintre noi, indiferent de rolul pe care îl aveam în societate, dar plin de experiențe, din care am avut de învățat și sper că vom dovedi în curând acest lucru.

Distanțarea socială impusă de autorități ca măsură de prevenire a îmbolnăvirii cu virusul Sars-Cov-2 ne-a făcut să fim mai conectați prin intermediul platformelor de socializare online. Dar în situația aceasta interacțiunea cu autoritățile publice locale nu a fost neapărat mai bună.

În calitate de consilier local, am făcut tot posibilul să păstrez conexiunile cu membrii comunității noastre, cu speranța că vom reuși împreună să facem schimbarea la alegerile locale. După câteva luni de interzicere a adunărilor publice de orice fel, am fost pe teren timp de două luni pentru a discuta cu dumneavoastră, pentru a ne cunoaște mai bine, pentru a vă prezenta echipa și proiectele pentru Bragadiru.

Vreau să vă mulțumesc încă o dată tuturor celor care mi-ați arătat sprijinul și ne-ați votat la alegerile locale din 27 septembrie 2020. Chiar dacă nu am schimbat primarul orașului, am reușit să demonstrăm că valul schimbării este de neoprit. Datorită increderii dumneavoastră, în mandatul 2020-2024 nu voi mai fi singură, așa cum am fost în perioada 2018-2020, ci voi fi alături de alți 3 colegi, vecini de-ai dumneavoastră, oameni implicați în viața comunității locale, oameni cu idei și determinare să găsească soluții pentru problemele cu care ne confruntăm.

Scopul echipei de consilieri locali din partea PMP este ca Orașul Bragadiru să se dezvolte armonios. Sunt multe aspecte care nu mai pot fi schimbate, altele parțial îndreptate dacă se acționează imediat, de aceea venim mereu cu propuneri de măsuri, proiecte și investiții care să aducă plus valoare vieții noastre.

Asta am făcut și în anul 2020, iar detaliile le puteți citi din paginile acestui raport de activitate, transmis pe 18.01.2021 la Primăria Orașului Bragadiru și care se va regăsi și pe site-ul primăriei, după prezentarea lui în ședința Consiliului Local din 28.01.2021.

Suntem mereu în slujba cetățenilor, respectând cu sfințenie legea, dând dovadă de respect, bună-credință și fidelitate față de comunitatea locală, exercitându-ne activitatea cu transparență, cinste și corectitudine.

În speranța că anul 2021 va fi mai bun, vă invităm să ne fiți alături. Doar așa reușim și noi să fim vocea dumneavoastră în Consiliul Local Bragadiru.
Cu stimă,
Teodora Desagă
Consilier Local PMP Bragadiru

1 thought on “Raport de activitate 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *