Proiecte

<

Trebuie să valorificăm fiecare oportunitate legală de a ne implica în comunitate, în luarea deciziilor de către autorităţile publice locale sau centrale asupra banilor noştri.

În primul rând avem dreptul să fim bine informaţi!

Conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes publice avem dreptul să solicităm instituţiilor şi autorităţilor publice o categorie vastă de documente, dintre care amintim hotărâri, alocări bugetare, strategii şi programe, atât în formă scrisă, cât şi electronică.

Termenele pentru a răspunde la astfel de solicitări sunt foarte clare: 10 zile sau in cel mult 30 de zile de la inregistrarea solicitarii, in cazurile de complexitate, dar numai după înştiinţarea solicitantului despre acest fapt. Refuzul comunicarii informatiilor solicitate se motiveaza si se comunica in termen de 5 zile de la primirea petitiilor.

În cazul în care ţi-a fost refuzată oferirea de răspunsuri la solicitările tale sau termenul legal a fost încălcat, poţi face o reclamaţie administrativă. Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autoritati ori institutii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere si atrage raspunderea disciplinara a celui vinovat.

În al doilea rând avem dreptul să fim consultaţi!

Conform Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale avem dreptul să fim consultaţi, prin dezbateri publice, audieri sau evenimente publice pe marginea unor subiecte de interes public, fie ca sunt organizate de primarie, fie de organizatii neguvernamentale.

Avem dreptul să participăm la şedinţele Consiliului Local, şi să solicităm să fim informaţi despre desfăşurarea acestora, precum şi ordinea de zi. Avem dreptul să facem propuneri cu privire la proiecte de hotărâre privind modul de rezolvare a problemelor comunităţii.

În al treilea rând avem dreptul la referendum şi la iniţiativă legislativă!

Conform Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale avem dreptul să solicităm încetarea mandatului primarului, ca urmare a transmiterii unei cereri prefectului semnată de cel putin 25% dintre locuitorii cu drept de vot, invocând nesocotirea de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau neexercitării atribuţiilor ce îi revin potrivit legii.

De asemenea, conform art. 109 din aceeaşi lege, putem să propunem proiecte de hotărâri Consiliului Local, dacă acestea sunt susţinute de cel puţin 5% din populaţia cu drept de vot a unităţii administrativ-teritoriale respective, care va fi obligatoriu dezbătut în şedinţa CL.

Conform art. 74 din Constituţia României avem dreptul să propunem iniţiative legislative cetăţeneşti la nivel naţional, pentru care este nevoie de 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

În al patrulea rând avem dreptul să susţinem candidaţi la alegerile locale!

Conform Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali , toate partidele şi candidaţii independenţi care doresc să candideze pe orice funcţie la alegerile locale trebuie să prezinte alărurat dosarului de candidatură o listă de susţinători cuprinzând 1% din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot din unitatea teritorial-administrativă respectivă.

Avem astfel uneltele prin care să ne implicăm, să punem presiune pe autorităţile publice şi să tragem la răspundere decidenţii politici!