• 0724.959.100
  • consilier@bragadirumeu.ro
  • Bragadiru, Ilfov

ZEFLEMEAUA LA BRAGADIRU

În acest articol vreau să vă povestesc despre atitudinea față de cetățenii care vin la ședințele Consiliului Local Bragadiru, care au loc în ultima zi de joi din fiecare lună de la ora 09.00, o oră care nu este accesibilă oamenilor care muncesc, căci pentru a participa la aceste ședințe ar trebui să se învoiască în prima parte a zilei de lucru.
Pentru că și eu am făcut eforturi din 2016 până la investirea mea ca și consilier local din iunie 2018 ca să particip la aceste ședințe, apreciez cu atât mai mult prezența în sală a cetățenilor, chiar și ei puțin.
Din păcate, nu a fost ședință la care să nu existe o discuție aprinsă, în care cetățenii să nu fie apostrofați de chiar cei care ar trebui să își exercite mandatul de consilier local în folosul colectivității locale, așa cum prevede legea.
Exemplele cele mai recente sunt din ședința de joi, 31 ianuarie 2019, când la ședința condusă de președintele Dumitru Adrian de la PNL, au fost prezenți 2 cetățeni, care au fost atacați în mod direct, au fost întrerupți de mai multe ori în timpul cuvântării, au fost poftiți să revină data viitoare ca să termine ce aveau de spus.
Un alt consilier local, Șerban Cleopatra, a afirmat că nu este obligață să stea în sala de ședințe și să îi asculte pe cetățeni sau, cu altă ocazie, pur și simplu s-a ridicat și a părăsit sala, în timp ce cetățenii încă vorbeau.
Ba mai mult, cu mai multe ocazii cetățenilor din cartierul independenței, Dumitru Adrian li s-a adresat cu o amenințare voalată :” Poate ne supărăm și noi și nu mai facem nimic acolo, că ei nu știu decât să fie nemulțumiți!” sau li s-a spus direct: “Tot la votul nostru sunteți indiferent dacă vorbiți 2 ore!”.
Concluzia pe care eu îmi permit să o exprim, după ce am stat în sala de ședințe și pe locurile alocate cetățenilor și la masa consilierilor locali, este că o parte dintre aceștia au uitat că sunt acolo ca urmare a votului cetățenilor, trebuie să acționeze în interesul colectivității locale, au obligații legale prin care trebuie să își manifeste respectul față de cetățeni: întâlniri, audiențe, discuții, raport de activitate.

Cu stimă,
Teodora Desagă
Vecinul Tău, Vocea Ta în Consiliul Local Bragadiru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *