“BULLYING” POLITIC LA BRAGADIRU
Despre fenomenul de bullying se vorbește în România de puțin timp și a fost acceptat la nivelul instituțiilor publice că se manifestă mai ales în școli unde ne afectează copiii.
În cazul acțiunilor de agresiune verbală asupra adulților bineînțeles că nu au aceleași efecte, dar manifestările verbale sunt și mai prezente și accentuate, mai ales în grupuri în care opoziția este limitată. Așa este și cazul Consiliului Local Bragadiru, iar mai jos vă voi povesti cu exemple concrete în ce constă fenomenul, pentru a înțelege și cei care nu vin la ședințele Consiliului Local Bragadiru care este atmosfera din spatele votului mecanic al unor proiecte de hotărâre propuse de primar.
An nou, aceleași metehne. În Consiliul Local Bragadiru, de la validarea mea ca și consilier, a fost introdus pe ordinea de zi neoficială un subiect : Teodora Desagă.
Cu frecvența unei mori stricate, doi colegi consilieri de la PNL, Șerban Cleopatra și Dumitru Adrian, au ceva de comentat la adresa mea, pe ton răstit și ridicat, în speranța probabil că mă voi intimida și nu voi mai avea nimic de spus în ședințe și în mediul online.
Cum informația este putere și doar așa oamenii pot conștientiza ce se întâmplă în jurul lor cu girul Consiliului Local Bragadiru, eu mi-am făcut o misiune din a solicita și prezenta informații de interes public despre proiectele în derulare ale primăriei, despre proiectele de hotărâre ale consiliului ș.a.
Dar aflarea unor informații deranjează pe cei care până nu de curând erau deranjați parțial de mine și alți vecini prezenți la ședințele consiliului ca simpli cetățeni, față de care atitudinea este una sfidătoare adesea.
Și așa au apărut acuzele din partea acestora, dovedind încă o dată că nu cunosc obligațiile legale de exercitare a mandatului de consilier local, deși au mai multă experiență decât mine:
-“Blochezi activitățile Primăriei cu solicitările de informații!”, deși este dreptul meu la informații ca simplu cetățean, iar în calitate de consilier local vreau să mă asigur că votez în folosul cetățenilor și în cunoștință de cauză,
-“Ai început Campania electorală!”, pentru că sunt activă în a informa cetățenii, așa cum am obligația legală,
-“Vei primi răspuns în scris în termenul legal la solicitare!”, deși consilierii au dreptul să primească de îndată informații de la șefii de servicii publicii din primărie, sau în cel mai scurt timp, dacă subiectul este mai complex. Mai mult sefii de specialitate ar trebui să fie prezenți la ședințele Consiliului Local, iar președintele de ședință să îi cheme atunci când sunt nelămuriri ale consilierilor locali legate de proiectele de pe ordinea de zi care urmează a fi votate,
-“Instigi cetățenii din cartierele noi prin postările tale!”, pentru că eu comunic și cer părerea cetățenilor,
-“Îți exerciți mandatul în mod abuziv” pentru că din nou informațiile cerute și mai apoi puse la dispoziția cetățenilor deranjează,
-“Ți-ai asumat meritele construirii noii grădinițe și asfaltării în raportul de activitate!”, probabil deranjează că am realizat și distribuit un raport de activitate, dar niciunde nu am scris sau sugerat că datorită mie s-a făcut ceva concret anul trecut, ba mai mult, îmi asum eu faptul că singura reușită a mea este informarea cetățenilor.
Tot răul spre bine! Măcar de cînd sunt eu în Consiliul Local Bragadiri s-au mai animat ședințele, nu mai durează 20 de minute, nu mai este un monolog al președintelui de ședință.
Chiar dacă subiectul și nivelul dezbaterilor sunt departe de a fi relevante pentru bunăstarea comunității, unii consilieri au demoonstrat că știu să vorbească doar despre alții, spunând în acest fel mai multe despre ei decât despre cel atacat.
Așa cum le-am spus și lor, eu îmi voi exercita mandatul așa cum consider de cuviință, respectându-mi obligațiile legale, și fără să comentez despre modul în care ei își exercită mandatul de consilieri locali, despre care nu cunosc informații.
Art. 51. din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală se pare că nu este clar pentru toți consilierii locali din Bragadiru, așa că îl reiau, pentru că sunt ocnvinsă că vor citi acest articol:
(1) În exercitarea mandatului, consilierii locali sunt în serviciul colectivității locale.
(2) Primarul este obligat ca, prin intermediul secretarului și al aparatului de specialitate, să pună la dispoziție consilierilor locali, la cererea acestora, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, informațiile necesare în vederea îndeplinirii mandatului.
(3) Consilierii locali sunt obligați ca, în îndeplinirea mandatului, să organizeze periodic întâlniri cu cetățenii și să acorde audiențe.
(4) Fiecare consilier local, precum și viceprimarul sunt obligați să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului.
Cu stimă,
Teodora Desagă
Vecinul Tău, Vocea Ta în Consiliul Local Bragadiru