• 0724.959.100
  • consilier@bragadirumeu.ro
  • Bragadiru, Ilfov

Măsura bunului simț și bălticelele

Măsura bunului simț și bălticelele
Sau despre realități paralele în Orașul Bragadiru

Astăzi a avut loc ultima ședință a Consiliului Local Bragadiru din acest an, care poate sintetiza atitudinea instituției față de nevoile cetățenilor din cartierele noi.
Ședința a fost prezidată de consilierul local PNL, Dumitru Adrian, cel care de când am fost validată în funcția de consilier local din partea PMP, îmi reproșează că „blochez activitatea primăriei prin reclamațiile mele” și care amenință că “poate se supără pe cetățenii din cartierul Independenței și nu mai face nimic acolo”, pentru că oricum suntem nemulțumiți. Ce putem înțelege noi din această afirmație? Că problemele noastre nu sunt înțelese de administrația publică locală, și sunt văzute doar ca mofturi ale unor cetățeni de mâna a două vinovați că ne-am mutat aici.
Dar înainte de a începe discutarea proiectelor de pe ordinea de zi, am asistat la un episod din încercarea constantă de ostracizare a celor de altă părere din administrația publică locală, avându-mă în prim plan și pe Șeful Serviciului Situații de Urgență, Cojocaru Alexandru.
Am aflat astăzi că activitatea acestui serviciu, care se ocupă de vidanjare și deszăpezire, este perturbată de solicitările mele de vidanjare a străzilor Dezrobirii și Demnității pentru „câteva bălticele sau acumulări de apă mici”. Bineînțeles situația nu se prezintă așa, nivelul apei pe strada Dezrobirii depășește glezna de fiecare dată când solicit vidanja. Când l-am întrebat pe domnul Cojocaru care trebuie să fie nivelul apei pe stradă ca să considere întemeiată solicitarea mea, mi-a răspuns „să fie de bun simț”.
Ori despre bun simț sau lipsa acestuia putem vorbi mult din experiențele noastre neplăcute cu administrația publică locală. Dar așa cum s-a spus astăzi în ședință, tot la votul lor suntem indiferent cât vorbim!
Mi-au fost fluturate și niște fotografii cu străzi inundate, mai rău decât strada Dezrobirii, ca și cum ar fi fost motive de fală, în loc să ne rușinăm cu toții că încă există într-un oraș de lângă capitală ulițe cu statut de străzi.
Așadar, dragi vecini, dacă apa pe stradă nu depășește nivelul gambei, să știți că perturbați activitatea serviciului situații de urgență cu solicitări nefondate!
Nu uitați, este dreptul nostru să apelăm la serviciile de specialitate din primărie pentru a fi rezolvate problemele cu care ne confruntăm pe domeniul public.
Vă reamintesc, vă puteți adresa primăriei prin solicitări/petiții/reclamații pe adresa de mail primariabragadiru@yahoo.com și la numărul de telefon 021-4480795.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *