Raport de activitate 2021
Stimați cetățeni ai Orașului Bragadiru,
Venim în fața dumneavoastră, ca în fiecare an, cu un raport de activitate pe anul trecut, așa cum avem obligația legală conform art. 225 alin. (2) din OUG nr. 57/2019 Codul Administrativ.
Anul 2021 a fost un an complicat pentru fiecare dintre noi, din cauza continuării stării de alertă provocată de pandemia de Covid-19.
Împreună cu cei 3 colegi consilieri, ne-am asigurat că ținem legătura cu vecinii noștri, așa cum v-am obișnuit, organizând întâlniri cu cetățenii atât în sediu, cât și pe teren, în funcție de cum ne-a permis vremea. Iar în luna iunie, am fost din nou zi de zi printre dumneavoastră, într-un efort de a convinge cât mai mulți cetățeni că au motive serioase pentru care să vină la vot și să contribuie la obținerea unei administrații fără corupție în Bragadiru.
Vreau să vă mulțumesc încă o dată tuturor celor care mi-ați arătat sprijinul și m-ați votat la alegerile locale parțiale din 27 iunie 2021. Chiar dacă nu am obținut funcția de primar al orașului, am reușit să demonstrăm că valul schimbării este de neoprit, că mai mulți oameni au înțeles miza reală a alegerilor, în timp ce alții au preferat să se lase convinși prin alte metode pe cine să voteze, dar acum și ei regretă.
Adevărul este că în anul 2021, manipularea a atins cote alarmante, din cauza unor persoane fără scrupule, ascunse adesea în spatele unor conturi false, care spun minciuni fără a avea dovezi, care interpretează și trunchiază adevărul.
Țin să precizez clar: nu am avut, nu avem și nu vom avea niciun fel de colaborare cu vreunul dintre partidele care formează actuala majoritate în Consiliul Local Bragadiru, deoarece considerăm că nu suntem compatibili nici noi, nici votanții noștri cu modul în care înțeleg aceștia să administreze orașul.
Scopul echipei de consilieri locali din partea PMP este ca Orașul Bragadiru să se dezvolte armonios, de aceea venim mereu cu propuneri de măsuri, proiecte și investiții care să aducă plus valoare vieții noastre, așa cum votăm de fiecare dată propunerile care au acest scop, indiferent de cine sunt propuse.
Asta am făcut și în anul 2021, iar detaliile le puteți citi din paginile acestui raport de activitate. Pentru mai multe detalii despre demersurile noastre vă invităm să consultați site-ul www.bragadirumeu.ro și paginile de facebook ale fiecăruia dintre noi.
În speranța că anul 2022 va fi mai bun, vă invităm să ne fiți alături. Doar așa reușim și noi să fim vocea dumneavoastră în Consiliul Local Bragadiru.
Cu stimă,
Teodora Desagă
Lider grup consilieri locali PMP Bragadiru