Stadiu investitii in cartierele noi
În urmă cu mai mult de 30 de zile am transmis această solicitare la Primăria Orașului Bragadiru, dar nici acum nu am primit un răspuns. Voi actualiza articolul in momentul in care primesc raspuns.
Către PRIMARIA ORASULUI BRAGADIRU
Şoseaua Alexandriei nr. 249, Bragadiru, Ilfov
31.01.2017
Stimate domnule Primar, Vasile CIMPOERU,
Au trecut 3 luni de la audienta la care am participat mai multi cetateni ai Orasului Bragadiru din cartierele noi si in care ne-ati facut o serie de promisiuni.
Prin prezenta formulam o cerere conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Va solicitam sa ne comunicati care este stadiul si calendarul realizarii urmatoarelor proiecte incluse in planul de investitii aferent bugetului local pe anul 2016:
- Constructie „scoala gimnaziala cu 28 sali de clase , 10 laboratoare, cabinete, spatii activitati aplicative si program prelungit tip after-school in orasul bragadiru, jud. Ilfov” in valoare de 4.500.000 lei,
- Constructie „gradinita cu 6 grupe si program prelungit in orasul bragadiru, judetul Ilfov” in valoare de 400.000 lei,
- Achizitie teren pentru gradinita in cartierul Independentei in valoare de 200.000 lei,
- Constructie gradinita in cartierul Independentei in valoare de 500.000 lei,
- Pietruire strazi in valoare de 1.500.000 lei,
- Asfaltare strazi in valoare de 18.106.852 lei,
- Trotuare Leroy Merlin – str. Cristalului, Prel. Ghencea – Str. Maracineni, Str. Smardan – Str. Draganului, in valoare de 600.000 lei,
- Iluminat trotuare Prel. Ghencea – Str. Maracineni si Leroy Merlin – Str. Cristalului in valoare de 47.000 lei,
- Pasarela montaj cu lift la scoala nr. 1,
- Achizitie teren loc de joaca in cartierul Independentei in valoare de 500.000 lei.
De asemenea, va rugam sa ne spuneti care au fost concluziile discutiei avute cu operatorii privati de transport de pe raza Orasului Bragadiru pentru introducerea unui microbuz pe traseul spre Bu Ghencea care sa includa un ocol prin Cartierul Independentei ( Str. Monumentului – Str. Libertatii – Str. Smardan).
Dorim ca informaţiile solicitare să ne fie furnizate în format electronic pe adresele de email contact@bragadirumeu.ro si initiativa.ghencea@yahoo.com.
Vă mulţumim pentru solicitudine.
Initiativa pentru Bragadiru
Asociatia Initiativa Prelungirea Ghencea