Sedinta a fost prezidata de consilierul local PNL, Nevoe Nicolae, au participat 18 consilieri locali, dna secretar si 5 cetateni.
Pe ordinea de zi au fost 19 proiecte de hotarari, toate fiind adoptate. Noi am votat PENTRU la 13 proiecte, am votat impotriva unui proiect, ne-am abtinut la 4 proiecte si am luat cuvantul la 5 proiecte si am avut un amendament la unul dintre acestea, astfel:

- La proiectul nr. 2 privind Regulamentul metodologiei de atribuire si vanzare a terenurilor pentru tineri, Teodora Desaga-PMP a luat cuvantul referitor la art. 21, pentru a accentua ideea ca astfel de terenuri primite ca ajutor de tineri nu ar trebui sa poata fi vandute la terti dupa ce au fost cumparate prin hotararea consiliului local. Dna secretar ne-a spus ca legea nu mentioneaza o astfel de interdictie, asa ca nici noi nu o putem impune. Claudiu Bita-USR a propus un amendament: ca beneficiarii acestor terenuri sa aiba venituri sub 6.000 lei/luna, dar a fost respins cu 8 pentru si 10 impotriva. Supus la vot, proiectul de hotarare a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
- La proiectul nr. 3 privind Costurile privind deseurile de ambalaje, Teodora Desaga-PMP a intrebat de ce in anexa 1 nu se regasesc tarifele la care urmeaza sa fie decontate costurile privind valoritficarea deseurilor. Claudiu Bita-USR-PLUS a intrebat de ce nu se regasesc cantitati estimate ale deseurile produse in anexa 4. Dna secretar a raspuns ca este doar un contract cadru, de aceea vom solicita in scris informatiile acestea. Supus la vot, proiectul de hotarare a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
- La proiectul nr. 11 privind modificarea HCL privind ASPA IVETS, Teodora Desaga a motivat abtinerea consilierilor PMP, legata de faptul ca noi consideram ca am venit cu argumentele legale, de oportunitate si financiare pentru care aceaasta hotarare de aderare 117/2018 sa isi fi incetat aplicabilitatea. Numirea in sine a directorului Politiei Locale ca reprezentant in adunarea generala este logica, pentru ca directia aceasta preia sesizarile cetatenilor pe acest subiect. Valentin Scintee le-a atras atentia consilierilor ca la ASPA IVETS au avut loc perchezitii luni si ca este deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate animalelor si alte probleme la adapostul din Giurgiu. Supus la vot, proiectul de hotarare a fost adoptate cu 13 voturi si 5 abtineri.
- La proiectul nr. 12 privind presedintele de sedinta, am sustinut propunerea USR – Daniela Cozmeci si am votat impotriva propunerii PNL – Lazar Andrei. Supus la vot, proiectul de hotarare a fost adoptat cu 10 voturi pentru si 8 impotriva.
- La proiectul nr. 13 privind adopta un pom, Teodora Desaga-PMP si-a exprimat aprecierea fata de intentia de a planta copaci, dar a mentionat argumentele pentru care consilierii PMP se abtin: spatiul ales –parcul de agrement- are deja copaci plantati, nu are nevoie de altii, ci de ingrijire si amenajare a zonei, daca propunerea viza un teren liber, era de sustinut, iar un proiect de plantare nu se poate face fara un proiect de amenajare peisagistica. Bineinteles ca pentru majoritatea PNL+PSD+ALDE+PRO nu a contat ca voteaza ceva ce nu are nicio relevanta sau nu aduce plus valoare. Supus la vot, proiectul de hotarare a fost adoptat cu 10 voturi pentru si 8 abtineri.
- La proiectul nr. 14 privind controlul prafului, Teodora Desaga-PMP si-a exprimat aprecierea fata de intentia de a planta copaci, dar a mentionat argumentele pentru care consilierii PMP se abtin: titlul nu are nicio legatura cu continutul proiectului, lipseste referatul de aprobare la fel ca in cazul precedentului proiect, masurile propuse nu sunt de control, ci este o masura de informare, informare care oricum nu poate fi facuta de Primaria Bragadiru in mod oficial, deoarece orasul nu beneficiaza de o statie de monitorizare a calitatii aerului, singurii senzori AIRLY fiind cei pusi din initiativa civica pe proprietati private in cartierele Latin si Independentei, iar locuitorii s-au obisnuit sa ii consulte. Bineinteles ca pentru majoritatea PNL+PSD+ALDE+PRO nu a contat ca voteaza ceva ce nu are nicio relevanta sau nu aduce plus valoare. Supus la vot, proiectul de hotarare a fost adoptat cu 10 voturi pentru si 8 abtineri.
- La proiectul nr. 18 privind rectificarea bugetara, a fost invitata dna contabil sef pentru a raspunde intrebarilor consilierilor din opozitie. Teodora Desaga-PMP a facut o analiza comparativa a bugetului prezentat acum si cel aprobat la rectificarea precedenta din luna iunie si a observat ca ne cresc veniturile cu 5 mil lei, sursele fiind: impozit pe venit, impozit pe teren, taxe din utilizarea bunurilor si serviciilor, amenzi, dobanzi, penalitati, dna contabil confirmand ca au apelat la executari silite pentru a recupera banii din aceasta ultima categorie. Teodora Desaga-PMP a accentuat faptul ca din nou, din pacate, marea parte a banilor se duc catre cheltuielile curente – 3,2 mil lei(dintre care la personal 600.000 lei, iar restul la bunuri si servicii 2,6 mil lei), in timp ce la cheltuielile de capital merge doar 1,5 mil, desi aveam nevoie de o alocare substantiala la INVESTITII, in conditiile este cel mai slab buget din acest punct de vedere din ultimii 5 ani! Din analiza planului de investitii rezulta ca:
-au fost introduse proiecte noi: inchidere terasa etaj 1 primarie-urbanism 60.000 lei, achizitie mobilier – 40.000 lei, achizitie multifunctionale birou – 60.000 lei, sistem informatic GIS 130.230 lei, constructie 4 grupuri sanitare la parc si casa de cultura – 80.000 lei, consultanta si realizare documentatie dosar finantare iluminat public inteligent 2.000 lei,
– au fost scoase proiectele: constructie cresa independentei an 1, lucrrai demolare si extindere corp gradinita 1, achizitie/expropriere teren alveole statii STB si trotuare pt 185 ,
– au fost majorate sumele la proiectele: achizitie pc, extensii, licente – 60.000 lei, achizitie camere video – 100.000 lei, constructie gradinita independentei an 1 – 2 mil lei, proiectare si executie modernizare sistem rutier – 1.768.100 lei,
– au fost micsorate sumele la proiectele: constructie sala de sport scoala 1 – 500.000 lei, realizare sistem rutier str. Int. Diamantului -1.500.000 lei, intocmire Registru nomenclator stradal – 155.000 lei.
Teodora Desaga a apreciat ca s-a majorat suma la gradinita, dar a intrebat ce s-a intamplat cu cresa. Dna contabil a raspuns ca primarul este ordonatorul de credite si el a decis prioritizarea gradinitei, care va fi construita pana la sfarsitul acestui an, avand in vedere ca exista 100 de cereri nesolutionate. Valentin Scintee a atras atentia ca nu este relevant numarul de cereri, in conditiile in care raportarea se face doar la datele statistice oficiale, si ca este foarte posibil sa fie mai multe cereri pentru cresa, daca am si avea una, pentru ca pana acum tinerii parinti au trebuit sa isi gaseasca in alta parte cresa pentru copii. De aici am continuat discutia incercand sa aflam pe ce teren se va face constructia, in conditiile in care singurul teren cumparat este cel de 1.500 mp pentru cresa de pe strada Dealului, dar nu am aflat un raspuns concludent, ci am primit asigurarea ca vom afla la momentul potrivit. Acelasi tip de raspuns l-a primit si Elena Zamfir cand a intrebat de ce sunt ignorati locuitorii care au semnat petitia pentru prelungirea traseului liniei 185, din moment ce s-a scos suma alocata realizarii statiilor pe traseul prelungit, propunere apartinand consilierilor PMP la momentul intocmirii bugetului, si in conditiile in care viceprimarul i-a promis in sedinta din luna mai ca va fi realizata prelungirea traseului pana la sfarsitul anului. Raspunsul sec a fost ca viceprimarul nu mai e primar si ca actualul primar este in discutii cu STB!
Referatul consilierilor PMP privind amendamentul de a fi alocata suma de 60.000 lei, printre cele 34 mil lei alocate bunurilor si serviciile, pentru a fi pusa in aplicare HCL nr. 183/2019 privind curatarea terenurilor virane, nu s-a regasit in mapa sedintei.
Cum Primarul nu a fost prezent la sedinta, iar raspunsurile dnei contabil sef nu au fost satisfacatoare, nu ne-a ramas decat sa ne abtinem la acest proiect. Supus la vot, proiectul de hotarare a fost adoptat cu 9 voturi pentru si 7 abtineri.
La lucrari curente, au fost prezentate urmatoarele:
- Referatul consilierilor PMP privind organizarea evenimentelor artistice in Parcul de Agrement: Teodora Desaga-PMP a prezentat continutul referatului, punand accent pe faptul ca ar trebui sa folosim scena si platforma din parc pentru a oferi posibilitatea exprimarii artistice in orasul nostru, in conditiile in care in Casa de Cultura nu se pot organiza evenimente. Au existat puncte de vedere exprimate ale consilierilor din PNL, carora Teodora Desaga-PMP le-a raspuns, dandu-le mai multe detalii ca sa inteleaga oportunitatea adoptarii acestei propuneri. Concluzia dezbaterilor a fost ca ei nu sunt de acord pentru ca nu sunt bani pentru realizarea propunerilor noastre, desi am facut referire clar la contractul privind spatiile verzi din Bragadiru, inclusiv Parcul de Agrement, in valoare de aproape 8 mil lei care a fost semnat in 2019 si din care nu a fost realizat nimic. Desi am fost informati de cetateni despre cererile pe care le-au facut deja pentru inchirierea unor spatii in Parcul de Agrement, acestea nu au fost incluse in mapa de sedinta. Supusa la vot, propunerea a fost respinsa cu 8 voturi pentru si 10 impotriva.
- Solicitarea de achizitionare a apartamentului in D7 – aprobata
- Solicitarea de achizitionare a apartamentului in P23 – aprobata
- Prezentarea raportului de activitate al asistentilor personali ai persoanelor cu handicap – luat la cunostinta
- Solicitarea RDS RSC privind inchirierea a 15 mp in podul Primariei pentru montarea unei antene pe 10 ani – aprobata
- Solicitarea Rompetrol privind inchirierea a 20 mp pe 5 ani pe Sos. Alexandrueu nr, 26 – aprobata
- Solicitarea de achizitionare a apartamentului in D7 – aprobata
- Solicitarea de concesionare a unui teren pe 3 ani – respinsa, nu este in proprietate orasului,
- Solicitarea de concesionare a 80 mp – respinsa, trotuarul nu poate fi concesionat sau inchiriat,
- Solicitarea de inchiriere a unui chiosc – respinsa, este deja inchiriat,
- Renuntare la apartament in D5 – aprobata
- Referatul consilierilor PMP privind responsabilitatea privind calitatea si cantitatea apei furnizata in ansamblurile rezidentiale. Valentina Cojocariu a explicat situatia prin care trec locuitorii de la blocurile din ansambluri rezidentiale, ea fiind presedinta unui astfel de bloc: apa nu este potabila, apa nu curge la cantitatea optima. Sesizarile ei s-au lovit de raspunsuri precum: ACI nu raspunde de calitatea apei din proprietate privata, ACI nu va poate da compensarea financiara de 30% pentru ca se face in baza unei HCL, iar analizele ACI arata apa conforma, desi analizele facute de aceasta arata altceva. Astfel, am solicitat documentele care nu se regasesc pe site de la aderarea la ADIA in 2008 si invitarea oficiala a directorului ACI la o dezbatere publica in Bragadiru. Si ceilalti consilieri locali au recunoscut validitatea argumentelor prezentate de consilierii PMP, motiv pentru care au acceptat sa fie trimisa aceasta invitatie.
- Referat Urbanism privind stabilirea neregulilor referitoare la un apartament din fondul locativ de stat – sa se ceara la ISC o expertiza,
- Solicitarea SC Bragadiru Residence 2015 de prelungire a contractului de inchiriere pe 5 ani pentru un teren de 60 mp pe Sos. Alexandriei – respinsa, deoarece are datorii de 15.500 lei, se solicita recuperarea banilor si dezafectarea constructiei usoare de la fata locului,
- Solicitarea de inchiriere a 3 mp – respinsa, trotuarul nu poate fi concesionat sau inchiriat,
- Solicitarea ENERGO PETROL de indreptare a unei erori materiale referitoare la un teren de 4.761 mp care este incadrat ca spatiu verde, speta care este pe rolul Tribunalului Ilfov – dosar 3333/93/2018 – am luat la cunostinta, nu este nicio eroare.
3 din cei 5 cetatenii prezenti in sala si-au exprimat problemele: toaleta publica in locul de joaca de pe str. Dealului, limitatoare de viteza pe str. Dealului, probleme cu debitul apei pe str. Dealului, curatarea terenurilor virane acoperite de vegetatie.
Cu stima,
Consilierii Locali PMP Bragadiru
